Potopul..?

O relatare a Bibliei pe care foarte mulţi o puneau la îndoială, iar alţii o tăgăduiau şi o ironizau, a fost POTOPUL. Capitolele 6 - 9 din Geneza se ocupă cu descrierea lui. "Cum s-ar putea să fie adevărat aşa ceva?" ziceau scepticii. Cu toate că ne despart câteva mii de ani de acel eveniment, noi vrem să ştim dacă a fost sau nu potopul. Vrem să ne convingem dacă e adevărat ce spune Biblia sau e minciună. Cum putem şti aşa ceva? întrebăm arheologia, ea ne poate lămuri.

Arheologia a scos la lumină o seamă de istorisiri ale potopului. Potopul e pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, greceşti, egiptene şi feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunoşteau tehnica scrisului, cunoştinţa despre potop a rămas pe cale de tradiţie, adică s-a transmis oral din tată în fiu. În Germania, Dr. Johannes Riem a făcut un studiu aprofundat asupra tradiţiei potopului la multe popoare şi rezultatul l-a consemnat în cartea sa: "Die Sintflut in Sage und Wissenschaft”. în introducere, el zice: "Dintre toate tradiţiile, nici una nu e atât de generală, atât de răspândită pe pământ... ca tradiţia potopului”. Iar Dr. Richard Andree, alt învăţat german, a colectat 88 de tradiţii diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia şi 46 de la popoarele din America. Faptul că sunt diferite, ar putea obiecta cineva, arată că nu sunt adevărate. Da, ele sunt diferite, spune şi autorul, însă toate au trei lucruri comune: 1) Toate mărturisesc că a fost un potop de ape pe pământ, care a nimicit omenirea. 2) Toate afirmă că mijlocul de salvare a fost o corabie. 3) Toate spun că o sămânţă de oameni a fost salvată de la nimicire; unele chiar precizează cifra de opt.

Arheologia a scos la suprafaţă mai multe tăbliţe de teracotă, un fel de plăci de lut, care erau scrise când erau moi, apoi se puneau la uscat, iar după aceea se aşezau în bibliotecă. După mii de ani, cu ajutorul hârleţului şi a târnăcopului, arheologia a reuşit să scoată de sub dărâmături, tăbliţe pe care sunt relatări în legătură cu potopul.

O expediţie arheologică sub conducere lui A.H.Layard a făcut săpături la Ninive între anii 1845-1847 şi a dezgropat unul din palatele lui Sanherib. Layard a adus mult material arheologic pentru Muzeul Britanic. Camera Comunelor a votat suma de 3.000 lire pentru muzeu şi Layard a fost trimis din nou pentru excavaţii. Între anii 1849-1851, el dezgroapă alt palat al lui Sanherib şi palatul lui Asurbanipal. Un îmbelşugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic. După mai mulţi ani, un tânăr geniu, George Smith, funcţionar la muzeu şi cunoscător al scrierii cuneiforme, a fost însărcinat cu sortarea materialului şi cu copierea inscripţiilor de pe tăbliţele cele mai importante pentru cercetătorii străini. Lucrând astfel, într-o zi, dădu peste un fragment de tăbliţă pe care erau următoarele cuvinte:

"Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel, şi el s-a dus. Porumbelul a mers şi s-a întors şi un loc de odihnă nu a găsit şi s-a reîntors”.

Smith şi-a dat seama de asemănarea acestor rânduri cu relatarea potopului din Geneza. Numaidecât a început să caute după cealaltă bucată ruptă a tăbliţei. Căutând, a găsit alte două tăbliţe, cu alte relatări tot despre potop. El a anunţat marea lui descoperire la 30 dec.1872, înaintea Societăţii Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzaţional nu numai pentru bărbaţii de ştiinţă, ci chiar şi pentru public în general.

Până atunci se cunoştea o versiune babiloneană a potopului, descrisă de istoricul Berosus, un contemporan cu Alexandru Macedon. Toţi presupuneau însă că Berosus a împrumutat istoria potopului de la evreii care au fost în captivitatea babiloneană. Iată că acum se găsi o descriere a potopului, care era mult mai veche ca perioada captivităţii şi care se asemăna până în cele mai mici detailii cu istorisirea biblică.

Imediat după anunţarea acestei descoperiri, proprietarii ziarului "Daily Telegraph" din Londra au pus la dispoziţia lui George Smith suma de 1.000 lire însărcinându-l să meargă la Ninive să caute celelalte fragmente de tabliţe, spre a întregi această versiune asiriană a potopului.

Conform cu Enciclopedia Americană, 1946, vol. 2 pag. 433, George Smith a mers la Ninive şi a făcut săpături arheologice în anul 1873. Munca lui a fost încununată de succes prin descoperirea fenomenală a unei imense biblioteci cu 30.000 de tăbliţe şi cilindri, care au aparţinut colecţiei împăratului Asurbanipal, 668-626 î.d.Cr. , ultimul mare înpărat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Această descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis încă în trei expediţii. Cea din urmă n-a reuşit s-o ducă la sfârşit, căci moare de febră la Alepo în 19 aug.1875.

Între tăbliţele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului. O tăbliţă spune că toată omenirea a fost nimicită de potop; se precizează că a fost nimicită din cauza păcatelor, cu excepţia celor care s-au refugiat în corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta împreună cu câteva persoane şi cu câteva animale au scăpat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune că potopul a pustiit şapte zile, iar după ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei păsări ca să cerceteze pământul: un corb, o rândunică şi un porumbel. Observaţi cum se aseamănă relatarea caldeiană cu cea biblică?

Să luăm o altă tăbliţă din biblioteca lui Asurbanipal. Tabliţa este înscrisă la Muzeul Britanic sub nr.3375. Ea spune că dumnezeii, la un sfat, au hotărât potopul şi au cerut lui Karitadra să-şi facă o corabie destul de mare pentru el, familie şi animale. Când corabia a fost gata, au intrat în ea, au închis uşa şi îndată a început potopul, care a distrus omenirea.

Pe alte tăbliţe s-a găsit un poem epic, care vorbeşte despre un personaj numit Ghilgameş. Poemul a fost scris pe 12 tăbliţe cu un total de vreo 3.000 rânduri din care noi avem abia vreo jumătate. Acest poem a fost tradus şi în româneşte şi editat la Bucureşti. Poemul a fost scris în cuneiformă cu mult înainte de scrierea Genezei de către Moise. În rândurile 132 şi 133 din acest poem se spune:

"Am privit deasupra apelor, era linişte,
Şi toată omenirea era întoarsă în ţărână”.

Şi în acest poem sunt multe asemănări cu istorisirea biblică: îndrumarea dată, pregătirea corabiei, potopul cu furtună, nimicirea oamenilor, păstrarea vieţii, oprirea corăbiei pe un munte, trimiterea de păsări pentru cercetarea pământului, aducerea unei jertfe de mulţumire şi că această jertfă a fost acceptată, dându-se asigurarea că nu va mai fi un alt potop.

În descrierea potopului de către Berosus apar cam aceleaşi lucruri. Iată o parte din relatarea lui:

„În timpul domniei lui Xisutros, al zecelea împărat al Babilonului, a fost un mare potop. Înainte de a veni potopul, zeul Cronos a apărut regelui în vis şi l-a înştiinţat că pe ziua a 15-a a lunii Daisios, toţi oamenii vor pieri prin potop. El i-a spus... să-şi facă o corabie şi să intre în ea cu familia sa, cu prietenii săi cei mai dragi, să depoziteze în corabie provizii de mâncare şi băutură, să determine animale sălbatice, păsări şi patrupede, să intre... Xisutros a ascultat şi a clădit o corabie... A adunat tot ce i s-a poruncit şi s-a îmbarcat cu soţia, cu copiii şi cu prietenii săi cei mai intimi. Potopul a venit”.

Şi în această descriere, corabia s-a oprit pe un munte în Armenia, el a dat drumul la păsări şi a adus jertfă de mulţumire.

Ziarul "Buffalo Courier Express" a descris cum o expediţie recentă a lui Dana şi Ginger, într-o regiune neexplorată din Mexic, au găsit o veche descriere Maya a potopului. Unele detalii ale acestei istorisiri, ce era cunoscută de vechile triburi de băştinaşi ai Americii Centrale, sunt puţin fantastice, totuşi elementele de bază sunt comune cu cele biblice: că a fost un potop care a acoperit tot pământul; că potopul a nimicit oamenii şi vieţuitoarele; că un om cu familia sa a fost salvat într-o corabie, împreună cu animale şi păsări; că la sfârşitul potopului s-a dat drumul la păsări şi chiar nici frunza de măslin nu a fost omisă.

Povestiri despre potop s-au găsit la vechii locuitori ai Sudanului, Africa, la indigenii din Alaska, din Hawaii din Groenlanda, din Sumatra, Borneo, Polinezia, Micronezia, Melanezia, Noua Guinee, la tribul Batac, la chinezi, la indieni, la egipteni şi la greci.

Apoi potopul se constată din termenii folosiţi în precizarea timpului. Istoricul antic Berosus şi scrierile cuneiforme pomenesc de 10 monarhi, care au trăit „Înainte de potop", deci se afirmă că a existat potopul.

Cercetătorii Bibliei fac legătură între aceşti 10 monarhi şi cap.5 din Geneza, unde sunt înşiraţi cei 10 patriarhi de la Adam la Noe.

Ceva mai mult, Berosus susţine că scrisul a fost inventat nu după potop ci înainte de potop. Pe o tăbliţă cu scriere cuneiformă se păstrează relatarea cu privire la un împărat, care avea mare plăcere să citească scrierile rămase "dinaintea potopului". Împăratul Asurbanipal, care a înfiinţat vestita bibliotecă de la Ninive, aminteşte de "inscripţiile din timpul dinaintea potopului”.

Deci, termenii „Înainte de potop", "scrieri dinaintea potopului", "inscripţii din timpul dinaintea potopului" găsiţi pe tăbliţele dezgropate de arheologie, dovedesc că a fost potopul.

Ceea ce spune Biblia e confirmat şi de săpăturile făcute de arheologi în solul pământului. Descoperiri deosebit de interesante şi izbitoare, cu mare câştig pentru adevărul Bibliei, au fost făcute în anul 1929, când trei echipe de savanţi în arheologie au făcut săpături în Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafaţă stabileşte că în trecutul îndepărtat, un mare potop de ape a îngropat toată civilizaţia. S-au descoperit sute de scule şi obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani înainte de împăratul Dariu.

O expediţie arheologică condusă de Sir C.Leonard Woolley a făcut săpături la vechea cetate Ur în Caldeea, la vreo 18 km depărtare de locul unde se crede că a fost grădina Eden. După ce au coborât cu săpăturile la peste 20 m adâncime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime. În stratul acesta nu s-a găsit nici o urmă de civilizaţie. Până la el s-au găsit cioburi, unelte, obiecte, la fel şi sub el, dar nimic în el. Dr. Woolley, examinând vestigiile civilizaţiei găsite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: "Trebuie să fi fost o dezlănţuire năpraznică, grozavă şi definitivă, care a rupt continuarea istoriei anterioare”.

Altă expediţie a făcut săpături la cetatea Fara. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E.Schmidt de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune că aici a trăit Noe şi şi-a făcut corabia. Expediţia lui Dr. Schmidt la fel a găsit stratul de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecătură de pământ galben şi nisip. Sub strat s-au găsit cărbuni de lemn şi cenuşă, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casă, toate având aparenţa că populaţia lovită pe neaşteptate de o mare catastrofă, "a fugit grăbită în dezordine, părăsind case şi toate cele aparţinătoare".

Cealaltă echipă de arheologi sub conducerea prof.Dr. S.Langdon de la Universitatea din Oxford a făcut săpături la cetatea Chiş, vreo 150 km în sus pe Eufrat. Şi aici s-a găsit stratul de noroi aluvial în grosime de 1,65 m fără nici un fel de obiecte. Astfel, hârleţul şi lopata au dat grai pământului, care mărturiseşte că a existat potopul.

În legătură cu potopul, ing.Theodor Thaut, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică al Academiei R.S.România, într-un documentar intitulat "Potopul: mit şi ipoteză ştiinţifică" spune: "...şi totuşi potopul biblic a existat. Este vorba nu atât de un "potop" (termenul e incorect, ci de o catastrofă ce a cuprins, la vremea aceea, aproape întreaga suprafaţă terestră; un cataclism cu cutremure şi erupţii vulcanice, cu inundaţii, cu deplasarea uscatului, cu mişcări ale continentelor şi scufundarea unor întregi regiuni ale globului”.

"Numărul argumentelor ştiinţifice, care confirmă potopul biblic, începând cu mitologia comparată şi terminând cu metodele moderne, nucleare, de măsurare a vârstelor diferitelor vestigii ce susţin teza, este din ce în ce mai mare”.

„În ce priveşte faptul în sine, (eliberat fireşte de aura mitului) s-ar părea că nu mai există suspiciuni”.

După ce face o analiză a mitologiei comparate, continuă: "Argumentele ştiinţifice care susţin ideea "potopului" pot fi dispuse în mai multe grupe. Una din acestea îl constitue domeniul ştiinţelor exacte: climatologia, hidrografia şi arheologia”.

Deci, ceea ce veacuri de-a rândul a fost tăgăduit de unii, în numele ştiinţei, cu scopul de a compromite Biblia, de a arăta că e o carte cu minciuni ce nu pot fi crezute, azi este confirmat ca adevăr, de ştiinţele exacte ale secolului al douăzecilea.

Biblia este stânca neclintită de la malul mării. Cu cât este mai lovită de valuri, cu atât devine mai sclipitoare în bătaia soarelui. Cu cât unii luptă împotriva ei, cu atât adevărul ei străluceşte mai mult.

Arheologia depune mărturie că potopul a existat, deci Biblia este adevărată.